Forum

Onderwerp: Cadru 29ER On-One Inbred 2013

#7674

Cosmin Hartie
Geplaatst door Cosmin Hartie
Onderwerp geopend vanaf 3 augustus 2016 om 12:42
Rapport
Salut. După mai bine de trei ani de utilizare în regim de cross-country, ciclo-turism și oraș m-am hotărât să scriu o recenzie pentru cadrul Inbred al celor de la On-One.
Varianta de cadru pe care eu am achiziționat-o este cea pentru roți de 29 de inch, de single speed, cu mențiunea că la data cumpărării, cadrele pentru single speed aveau inclusă și prindere pentru schimbător. Cadrul l-am cumpărat la reducere în primavara anului 2013 din Anglia, de pe site-ul On-One. Prețul final cu tot cu transport a fost de 780 de lei.

The Good: Din fericire Inbred-ul nu face parte din marea categorie a cadrelor de oțel care au mai multe în comun cu caloriferele decât cu bicicletele. Chiar dacă nu vorbim de tubulatură Reynolds sau Columbus, Inbred-ul este realizat din crom-molibden DN6-4130, aliaj care se folosește inclusiv la cadre de dirt. Iar faptul că este din oțel, face acest cadru să fie un mix interesant de confort și eficiență la pedalare. În comparație cu o bicicletă de aluminiu vibrațiile sunt mai reduse; cadrul are tendința să flexeze mai mult în momentul în care iei curbele sau cobori pe teren accidentat, iar asta se traduce prin mai mult confort și control asupra bicicletei.
Geometria Inbred-ului este destul de conservatoare din punct de vedere al unghiurilor. Unghiul furcii este de 71 de grade iar cel al tijei de sa este de 73 de grade, ceea ce reprezită, din punctul meu de vedere, un echilibru foarte bun între manevrabilitate și stabilitate. In schimb head tube-ul este destul de scurt - 105 mm pentru un cadru de 18 inch (46 de cm). Proiecția cadrului (actual tob tube) este de 602 mm(pt. 18 inch), ceea ce face să ai o poziție destul de joasă pe bicicletă în cazul în care nu folosești un ghidon cu rise și o pipă mai scurtă. Eu am 1.79 m înălțime și pentru că folosesc bicicleta mai mult pentru ciclo-turism am preferat să pun o pipă de 100 mm și un ghidon de 710 mm pentru a sta mai comod pe distanțe lungi chiar dacă am sacrificat un pic din manevrabilitatea bicicletei.
Estetic vorbind eu am preferat întotdeauna aspectul mai suplu al bicicletelor din oțel față de tuburile supradimensionate ale celor din aluminiu. Sudurile sunt realizate foarte bine și nu am avut probleme cu montarea componentelor. Vopseaua a rezistat surprinzător de bine de-a lungul anilor, este aproape ca nouă în afară de niște mici zgărietuiri și un singur punct de vopsea sărită.

The Bad: Deși majoritatea calităților acestui cadru derivă din faptul că este făcut din oțel, tot de aici îi rezultă și cel mai mare dezavantaj: greutatea. Din păcate Inbred-ul este greu, greu chiar și pentru un cadru de oțel, mai exact 2700 de grame!!! pentru marimea de 18 inch. Fără componente de ușoare cu greu poți să asamblezi o bicicletă care să atingă o greutate decentă.
Un alt aspect ușor enervant este colierul de la tija de șa. Acesta are cota de 29.8 în contextul în care tija de șa pentru Inbred este de 27.2. Această cotă este una destul de rară și șansele să găsești astfel de coliere pe la magazinele din România sunt destul de mici. Situația asta te determină să cumperi colierul de șa de pe site-ul On-One la prețuri destul de pipărate.
În condițile în care majoritatea cadrelor noi de calitate vin gandite pentru furci tapered, Inbred-ul are standardul vechi de 1 1/8, ceea ce înseamnă că este destul de dificilă găsirea unei furci de calitate (pe standardul vechi) și care să aibă și un preț decent.

The Ugly: Cel mai negativ lucru la acest cadru este faptul că cei de la On-One nu au tratat cadrul anti-coroziune pe interior. Motiv pentru care, eu am observat apariția ruginei pe interiorul cadrului mai ales când scot tija de șa. Mă îndoiesc ca este mai mult decât o oxidare de suprafață, dar e posibil ca în viitor problema să se agraveze. Potențialii cumpărători ar trebui să aibă în vedere gasirea unei variante de tratare anti-coroziune pe interior.

Concluzie: Întrebarea care mi-o pun este dacă aș recomanda acest cadru cuiva care ar vrea să înlocuiească sau să își asambleze un 29ER. Dacă se rezolvă problema coroziunii interne acest cadru ar trebui să țină o viață. Este deasemena foarte versatil, se poate folosi ca bicicleta de touring, de cross-country sau de oraș.
În esență dacă nu te deranjează greutate ceva mai mare a cadrului, îți place cum arată o bicicletă de oțel și mai ales vrei să ai un cadru care îți oferă un plus de originalitate poți să îți cumperi un Inbred.
Geplaatst door Cosmin Hartie la 3 augustus 2016 om 12:42
0
0
Dacă se rezolvă problema coroziunii interne


http://www.brunox.com/website/productpages/IX-100-en.html
Geplaatst door Florin Dandu bewerkt bij 3 augustus 2016 om 13:04
0
0